Ma doare versul

Ma preseaza timpul rece,
Fiece clipa ce trece,
Fiece vers ce il scriu,
Ca pare asa pustiu.

Ma doare, ma arde-n suflet,
Fiece vers ce il scriu,
Si imi mai curma un zambet,
Ca timpu-i tot mai tarziu.

Ma doare cand stiu ca trec,
Trei clipe la orice vers,
Si c-o nepasare rece,
Imi pare tot mai pervers.

Si ma doare asa de tare,
Ca nici n-as mai vrea sa scriu,
Dar un gand imi spune tare:
El te face sa fii viu !

Si atunci fiori ma trec,
Tremura intregu-mi trup,
Cum vreodata as putea,
Singur, sufletul sa-mi rup?

Stiu ca peste ani si ani,
Cand voi fi un mos senil,
Versul ma va-nntineri,
Si n-am sa mai fiu debil.

Imi confera nemurirea,
Si ma face sa fiu zeu,
Chiar de timpul trece aiurea,
Si-s doar un om slab, doar eu.

Nu sunt poet...

Nu sunt nici geniu, nici poet,
Nu-s nici nebun, sau intelept,
Nu sunt savant, sau invatat,
Nici prea iubit, nici renegat.

Sunt un om simplu, si corect,
Nu sunt viteaz, dar sunt om drept,
De aceea-n viata pretuiesc,
Doar ce e bun si ce-i corect.

Nu sunt poet, ci doar gandesc,
La lucruri care ma uimesc,
Nu sunt savant sau invatat,
Dar sufletul imi e curat.

Scriu cand imi place, ce zaresc,
Scriu cand sunt trist, sau cand zambesc,
Scriu tot mereu, si-ntotdeauna,
Frumoasa e literatura!

Fara inceput si sfarsit

Si ingheata marea; ingheata clipele si focul,
Iar eu nu imi pot gasi locul, nu pot sfarsi jocul.
Jocul vantului naprasnic, si a vremii tulbure,
Ce se abate navalnic, pe mormant de-a pururea.

Si de-odata iar pornesc, si se imbulzesc puhoi,
Nu da timpul inapoi, dar macar vin timpuri noi.
Si cu-o simpla scuturare, ca de aripa de inger,
Vad un fulger slab in zare, iar in suflet, simt cum sanger.

Si se topeste marea; la fel si clipele si focul,
Iar eu inca nu-mi gasesc locul, si tot nu se termina jocul,
Si trec si veri, si ierni geroase, peste piscuri odioase,
Se transforma totu-n fum, se risipeste pe drum, si ramane numai scrum...

Tentativa esuata

Pe-ntinsul marii nemarginite,
Mi-am oprit sufletul sa-l adap,
Cu aripi moi si obosite;
Dar gustul era sarat.

Spre soarele inflacarat,
Mi-am ridicat sfios privirea,
Insa contrar la ce-am sperat,
M-a lasat orb, licarirea.

Am luat visele in palma,
Si le-am aruncat in lumea plina de amar,
Insa cand au incercat sa doarma,
S-au ales cu totii cu-n cosmar.
<>

Imaginatia pura

Am asezat, stelele pe cer,
Si le-am atribuit, cate un mister,
Drept conducatoare, am vrut sa fie Luna,
Mai mandra ca ea, sa nu fie nici una,

Ca Mare Strajer, pe Luceafar l-am ales,
Sa-mi poata lumina, noaptea al meu vers,
Am agatat vantul, pe bolta cereasca,
Sa-mi mangaie obrazul, in inserarea casta.

Zorii diminetii, i-am inzestrat cu flori,
Si-un rau ca din cristale, sa smulga ai mei fiori,
Soarele ce rasare, ma incalzeste-ncet,
Sa simt alinare, in sufletu-mi pe piept.

Apoi am pus oceane,sa-mi sting focul magmatic,
Iar pe fundul lor, un secret enigmatic,
Uscatul l-am lasat, de teama ca ma-nnec,
Ce am creat imi place, si nu as vrea sa plec.

Insa strapuns de atatea, sageti de adevar,
Musc si eu ca toti, din Pacatosul Mar,
Si iata-ma cum stau, intins, lungit pe pat,
Incheind acest vers, ramas fara regat...

<>